Mihai Ghimpu şi Ambasadorul SUA William H. Moser au discutat situaţia din AIE


PRESEDINTELE PARTIDULUI LIBERAL DIN REPUBLICA MOLDOVA  APELEAZA LA AJUTOR EXTERN PENTRU  CA FILAT SI PLAHOTNIUC SA NU  INGROAPE  INTEGRAREA EUROPEANA A REPUBLICII MOLDOVA .

IN ACEST SENS EL A APELAT LA SPRIJINUL CELUILALT GIGANT  DE PE MAPAMOND , SATELE UNITE ALE AMERICII .

Preşedintele PL, deputatul Mihai Ghimpu a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, William H. Moser. Discuţiile s-au referit la situaţia politică şi social-economică din Republica Moldova. Interlocutorii au abordat în special subiectul ce se referă la criza existentă în Alianţa pentru Integrare Europeană, principalele motive care au condus la apariţia acesteia, precum şi situaţia de la Banca de Economii.

Mihai Ghimpu a menţionat că există o criză de comunicare la nivelul liderilor AIE, din acest considerent a propus public, în interesul cetăţenilor, ca cei doi colegi ai săi – Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc să se împace sau să-şi prezinte demisia. „Ar mai fi şi o altă soluţie. Ne retragem noi cei trei lideri din Consiliul AIE – Filat, Lupu, Ghimpu, dar şi Plahotniuc, iar în locul nostru delegăm alţi colegi care ar putea discuta şi ar găsi soluţiii pentru depăşirea situaţiei de criză ca să începem a rezolva problemele cetăţenilor”, a menţionat Mihai Ghimpu în cadrul întrevederii.

Totodată, Preşedintele PL şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu criza din AIE şi faptul că existenţa alianţei de guvernare este pusă în pericol de unele componente ale acesteia. „Mă deranjează faptul că în loc să folosesc toate eforturile, energia şi priceperea pentru desfăşurarea reformelor în Republica Moldova şi asigurarea unei bunăstări pentru cetăţenii noştri, eu, împreună cu colegii din PL, trebuie să găsim soluţii de împăcare a celor doi lideri ai AIE”, a precizat Mihai Ghimpu.

În cadrul întrevederii Mihai Ghimpu a menţionat că este de neînţeles circumstanţele în care a apărut criza din AIE şi care amintesc de situaţia din 1999, când s-a destrămat Alianţa pentru Democraţie şi Reforme, în preajma summitului UE de la Helsinki atunci când urma să fie semnat documentul prin care Republica Moldova trebuia să fie aprobată ca ţară eligibilă pentru procesul de eurointegrare. “Este de neînţeles pentru mulţi de ce în anul în care urmează a fi semnate acordurile foarte importante pentru viitorul european al Republicii Moldova, alianţa de guvernare a intrat în criză. Nu există altă şansă pentru viitorul european al Republicii Moldova decât Alianţa pentru Integrare Europeană. AIE va exista pentru că viitorul cetăţenilor este legat de AIE, iar cetăţenii şi-au pus speranţa în cele 3 partide componente ale acesteia”, a subliniat Mihai Ghimpu.

La sfârşitul săptămânii trecute, Preşedintele PL Mihai Ghimpu a avut o întrevedere şi cu şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova Dirk Schuebel, în cadrul căreia a fost abordat subiectul crizei din AIE, informează Departamentul Comunicare şi Imagine al PL.

sursa  http://www.interlic.md

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s